Felicitări, din nou! Alexandru Ionașcu (clasa a XII-a la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad) obține medalia de aur la Concursul Infomatrix, categoria Programare, nivel liceal, având coordonator pe dl. profesor Vlad Giurcanu, cu proiectul Noriy.NET.
În esență Noriy.NET este o platformă inovativă pentru siguranța navigării web și control parental, aceste domenii fiind de mare interes în zilele noastre având în vedere că Internetul expune utilizatorii la nenumărate pericole. Există foarte multe companii și produse care încearcă să combată aceste probleme, investind miliarde de dolari. Totuși, aceste soluții vin cu alte neajunsuri, resimțite de majoritatea utilizatorilor: restricții exagerate, lipsa intimității online, decizii nepotrivite și chiar prețul ridicat. Se pare că „mașinile” nu pot încă decide pe cont propriu dacă putem avea încredere într-un anume website. Noriy.NET introduce factorul uman, deciziile luate cu privire la gradul de siguranță a unui website fiind bazate și pe feedback-ul comunității. De asemenea, Noriy.NET aduce nou și factorul social, idee încă neutilizată în acest domeniu, permițând utilizatorilor să definească o listă de prieteni. Deciziile comunității și în mod particular deciziile prietenilor ajută sistemul să determine mai obiectiv gradul de încredere ale unui site. Noriy.NET este o întreagă platformă de servicii, fiind extensibilă prin Noriylets (add-ons, plugins). Practic, dezvoltatorii își pot creea propriile extensii pentru a filtra/modifica conținutul paginilor web, având la dispoziție toate informațiile necesare cu privire la sesiunea curentă dar și Noriy.NET API care pune la dispoziție feedback-ul comunității. Și alte servicii tip cloud pot fi integrate în Noriy.NET, de exemplu Web of Trust care este integrat în proiect aducând din start o comunitate de peste 130 de milioane de oameni. Echipa din spatele Web of Trust susține proiectul Noriy.NET eliminând limitele de utilizare în cadrul compețiilor școlare.